Încă un pas către alianță - Suedia și Finlanda participă la întâlnirea miniștrilor de externe din cadrul NATO

Autor: George Traicu
Publicat: 14-05-2022 08:42
Actualizat: 14-05-2022 17:19

Suedia și Finlanda participă sâmbătă la Berlin la o reuniune informală a miniștrilor de externe din cadrul NATO, anunță BBC, potrivit mediafax.

Deși nu sunt membre ale alianței, se așteaptă ca Suedia și Finlanda să solicite statutul de membru ca răspuns la invazia Ucrainei și, prin urmare, au fost invitate să participe la reuniune.

Aderarea ar pune capăt unor decenii de neutralitate ale Suediei și Finlandei, care datează din timpul Războiului Rece.

Turcia, un alt membru NATO, participă, de asemenea, la reuniunea de sâmbătă. Turcia a devenit vineri singurul stat membru care și-a exprimat opoziția față de potențiala aderare a Suediei sau Finlandei.

Aderarea Finlandei la NATO va fi o „ameninţare evidentă” pentru Rusia, a reacţionat Administraţia Vladimir Putin