Șeful ONU, 'consternat' de atacul armat 'josnic' și 'rasist' de la Buffalo

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 16-05-2022 10:27
Actualizat: 16-05-2022 11:35

Secretarul general al ONU Antonio Guterres condamnă puternic atacul armat rasist soldat cu zece morţi, într-un supermarket, într-un cartier cu populaţie majoritar de culoare din Buffalo, în nord-estul Statelor Unite, anunţă un purtător de cuvânt, relatează AFP, conform news.ro.

”Secretarul general este consternat de uciderea a zece persoane într-un act josnic de extremism rasist şi violent la Buffalo”, a anunţat duminică într-un comunicat un adjunct al purtătorului de cuvânt al ONU, Farhan Haq.

Antonio Guterres a prezentat condoleanţe familiilor şi rudelor victimelor.

El şi-a exprimat speranţa să se facă dreptate foarte repedem potrivit purtătorului de cuvânt.