Gael Monfils, forfait pentru turneul de la Roland Garros

Autor: George Traicu
Publicat: 16-05-2022 17:55

Jucătorul francez de tenis Gael Monfils (22 ATP) a anunţat luni că nu va participa la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros din cauza unei probleme la călcâiul drept care îl împiedică să se deplaseze pe teren, scrie AFP, potrivit Agerpres.

"Regret să anunţ retragerea mea de la turneul ATP de la Lyon din această săptămână şi de la Roland Garros, care va începe săptămâna viitoare. Încă de la turneul de la Monte Carlo m-am confruntat cu o problemă la călcâiul drept (excrescenţă osoasă) care mă împiedică să mă mişc pe teren", a declarat acesta.

El a menţionat că va suferi "o mică intervenţie pentru a rezolva problema", ca să poată relua turneele cât mai curând posibil.

Aşa cum se ştie, jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina şi soţul ei, Gael Monfils, vor deveni părinţi în această toamnă.

"Cu inima plină de dragoste şi fericire, suntem încântaţi să vă anunţăm că aşteptăm o fetiţă pentru luna octombrie", a scris Monfils duminică pe reţelele de socializare.

Svitolina (27 WTA) a declarat forfait pentru turneul parizian, fiind în continuare marcată de războiul care are loc în prezent în ţara sa natală.

Gael Monfils (35 ani) şi Elina Svitolina (27 ani) s-au căsătorit în vara anului trecut.