Al doilea sezon al serialului 'Squid Game', lansat la sfârşitul anului viitor sau în 2024

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 19-05-2022 13:48

Al doilea sezon al serialului "Squid Game" ("Jocul calamarului"), cea mai de succes producţie din istoria platformei Netflix, va fi lansat la sfârşitul anului viitor sau în 2024, a dezvăluit creatorul său, Hwang Dong-hyuk, într-un interviu acordat revistei Vanity Fair, relatează EFE.

Potrivit publicaţiei, această întârziere se datorează faptului că, deocamdată, Dong-hyuk "nu are decât câteva pagini cu idei", care încă nu au fost transpuse într-un scenariu final.

"Oamenii vor fi supuşi unor noi probe prin alte jocuri", a explicat creatorul serialului sud-coreean, care a lăsat în suspans o întrebare pentru fanii serialului: "Este posibilă solidaritatea între oameni?", potrivit Agerpres.

În ianuarie, Netflix a confirmat oficial că va exista un al doilea sezon, iar directorul executiv al companiei, Ted Sarandos, afirmase atunci că universul "Squid Game" este "la început".

Serialul, conceput ca o alegorie la capitalismul mondial, s-a consacrat ca producţia cu cele mai multe ore de vizualizare pe Netflix, cu 1.650.450.000 de ore de reproducere.

Platforma a plătit în 2021 peste 21 de milioane de dolari pentru drepturile celor nouă episoade din primul sezon şi se estimează că investiţia a generat beneficii de peste 870 de milioane de dolari.

De asemenea, "Squid Game" a câştigat trei Globuri de Aur anul acesta şi a devenit primul serial în altă limbă decât engleza şi, prima producţie sud-coreeană care a obţinut patru nominalizări la Premiile Screen Actors Guild (Sindicatul Actorilor Americani).

Protagoniştii serialului, Lee Jung-jae şi Hoyeon Jung, au fost recompensaţi cu Globul de Aur la categoriile cel mai bun actor şi, respectiv, cea mai bună actriţă într-un serial dramatic.