Rwanda se aşteaptă ca primul grup de 50 de solicitanţi de azil să fie transferaţi din Regatul Unit până la finalul lunii mai

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 19-05-2022 23:31

Rwanda se aşteaptă ca primul grup de 50 de solicitanţi de azil să fie transferaţi din Regatul Unit până la finalul lunii mai, a afirmat joi un purtător de cuvânt al guvernului de la Londra, relatează Reuters.

În luna aprilie, guvernul britanic a anunţat intenţia de a trimite în Rwanda solicitanţi de azil, dar la începutul lui mai a menţionat că se aşteaptă ca avocaţii să depună plângeri pentru a împiedica mutarea persoanelor respective.

Executivul britanic a început să notifice persoanele care probabil vor fi mutate în Rwanda, primele zboruri urmând să aibă loc în lunile următoare, a precizat Ministerul de Interne britanic într-un comunicat.

''Potrivit informaţiilor pe care le avem, primul grup de migranţi vor sosi spre finalul lunii, dar guvernul britanic este cel care ştie câţi şi când vor veni'', a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al guvernului rwandez, Alain Mukurarinda, potrivit Agerpres.ro.

''Odată ce au statutul (de solicitant de azil), ei vor merge şi vor trăi cu alţi rwandezi. Vor fi liberi. Ei nu vor fi deţinuţi'', a spus Mukurarinda.

Anul trecut, peste 28.000 de migranţi şi refugiaţi au trecut din Europa continentală spre Regatul Unit cu ajutorul unor ambarcaţiuni. Londra a explicat că planul de a trimite în Rwanda solicitanţi de azil ar costa iniţial 120 de milioane de lire sterline (158 de milioane de dolari).

''Decizia Regatului Unit de a continua expulzările în Rwanda ale solicitanţilor de azil este un afront faţă de obligaţiile internaţionale şi pur şi simplu un lucru crud'', a spus Lewis Mudge, director pentru Africa Centrală în cadrul organizaţiei Human Rights Watch.