Video - Pianist arestat în Rusia după ce a cântat imnul Ucrainei în public

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 20-05-2022 21:09
Actualizat: 20-05-2022 22:39

Instanța din Siberia a anunțat joi că un pianist care a cântat imnul Ucrainei în public a fost încarcerat după ce a fost găsit vinovat de „propagandă nazistă”, conform The Moscow Times, anunță b1tv.ro.

Pianistul este un rezident din orașul Tiumen situat în vestul Siberiei și a fost identificat drept Vladimir Fofanov de către autoritățile din Rusia. Acesta a cântat imnul Ucrainei la un pian așezat pe o alee din oraș.

Autoritățile locale l-au acuzat că ar fi scandat sloganuri ale unei organizații pe care Rusia a considerat-o drept extremistă și a fost interzisă.

„Mai mult, bărbatul a postat o înregistrare video a ‘concertului’ său pe internet”, acuză instanța din Tiumen. Potrivit autorităților pianistul și-a recunoscut fapta și a promis că nu se va mai repeta un astfel de incident.

El a fost condamnat la 14 zile de închisoare pentru propagandă nazistă.