Tensiuni puternice între Ankara și Atena. Avioanele militare turcești au trecut granița și s-au apropiat la 2,5 mile de portul Alexandroupolis

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 20-05-2022 23:27

Ministerul grec de Externe a declarat vineri că a făcut un "demers de protest" către Turcia în urma "încălcării fără precedent a suveranității Greciei de către două avioane de luptă turcești", potrivit AFP.

La ordinul ministrului Nikos Dendias, "secretarul general al ministerului, Themistocles Demiris, a protestat la ambasadorul turc la Atena" după ce "două avioane de luptă turcești au intrat ilegal în spațiul aerian al Greciei", se arată într-un comunicat ministerial.

Avioanele turcești s-au apropiat de portul Alexandroupolis, situat în apropierea frontierei greco-turce în nord-estul Greciei, "la o distanță de numai 2,5 mile marine", a precizat aceasta.

Ministerul a calificat acțiunea drept "o escaladare clară a provocării turcești", care "încalcă regulile fundamentale ale dreptului internațional", subminând coeziunea NATO și reprezentând o "amenințare clară la adresa Uniunii Europene într-un moment critic".

Alexandroupolis este "un port cheie pentru transferul forțelor NATO", a precizat ministerul, care își va informa aliații și partenerii, UE, NATO și ONU, cu privire la acest incident.

Atena și Ankara sunt vecine și aliate în cadrul NATO, dar relația lor tradițional conflictuală a devenit mai acerbă în ultimii ani din cauza încercărilor Turciei de a efectua foraje în estul Mediteranei.

Atena și-a denunțat în repetate rânduri vecinul pentru încălcările spațiului său aerian de către avioanele de luptă turcești.