Șoc în tenis: Simona Halep nu va câștiga niciun punct la Wimbledon, dacă participă

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 20-05-2022 22:58
Actualizat: 20-05-2022 23:00

Simona Halep nu va strânge niciun punct la Wimbledon, turneu pe care l-a câștigat, în cazul în care va participa la ediția din acest an! Asta pentru că șeful WTA, Steve Simon, a anunţat, vineri, într-un comunicat, că la turneul de grand slam de la Wimbledon, la care au interdicţie de participare sportivii şi sportivele din Rusia şi din Belarus, nu se vor acorda puncte.

“Atitudinea noastră este astfel pentru protejarea oportunităţilor egale ca sportivele WTA să concureze ca persoane. Dacă nu luăm atitudine, atunci renunţăm la principiul nostru fundamental şi permitem ca WTA să devină un exemplu de susţinere a discriminării bazată pe naţionalitate la alte turnee şi în alte regiuni din lume”, a precizat şeful WTA, scrie news.ro.

WTA îşi va reevalua decizia de a nu acorda puncte la Wimbledon dacă se va găsi o soluţie acceptată de toate părţile prin care li se va permite sportivelor să concureze într-un “mediu unificat”.

Şeful WTA a subliniat faptul că forul condamnă ferm agresiunea Rusiei în Ucraina. “În primul rând vrem să fie pace şi ca războiul din Ucraina să se termine”, a adăugat Simon.

Decizia WTA survine uneia identice pe care a luat-o și ATP.