Antrenorul echipei AC Milan, Stefano Pioli: Jucătorii mei sunt nişte fenomene

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 23-05-2022 09:49
Actualizat: 23-05-2022 10:39

Antrenorul echipei AC Milan, Stefano Pioli, a afirmat că rossoneri au meritat să câştige titlul de campioni ai Italiei la fotbal, al 19-lea din palmaresul lor, "pentru că au crezut mereu" că este posibil, relatează AFP, citat de Agerpres.

"Jucătorii mei sunt nişte fenomene. Sunt foarte bucuros pentru ei, pentru mine, pentru staff, pentru conducători, pentru suporteri, pentru toată lumea din Milano care merita acest scudetto", a spus tehnicianul.

"L-am meritat pentru că a muncit şi pentru că am crezut mereu că este posibil. Am fost mult mai constanţi, iar jucătorii mei nu au cedat niciodată. Au fost fantastici, inclusiv cei care au jucat mai puţin, dar care au răspuns prezent şi au intrat în ritm. Mi-a făcut mare plăcere, pentru că jucătorilor mei le-a făcut plăcere", a adăugat Stefano Pioli.

Echipa de fotbal AC Milan, învingătoare duminică la Sassuolo cu 3-0, a cucerit titlul de campioană a Italiei, încheind Serie A cu un avans de două puncte faţă de marea rivală Inter Milano, deţinătoarea titlului, ce a câştigat cu acelaşi scor meciul de acasă cu Sampdoria.

În meciul din ultima etapă, a 38-a, AC Milan, cu portarul român Ciprian Tătăruşanu rezervă, a înscris rapid cele trei goluri, prin Oivier Giroud, în minutele 17 şi 32, şi Franck Kessie (36). Veteranul Zlatan Ibrahimovic, 40 de ani, a fost introdus de antrenorul Stefano Pioli în minutul 72.

Vlad Chiricheş a fost rezervă neutilizată la Sassuolo, care a terminat campionatul pe locul 11.