Bejingul îi răspunde în termeni duri lui Joe Biden: 'Cerem imediat Statelor Unite să evite să trimită semnale greşite forţelor de independenţă' din Taiwan

Autor: George Traicu
Publicat: 23-05-2022 14:46

China i-a cerut luni preşedintelui american Joe Biden să nu-i 'subestimeze' 'determinarea fermă' de a-şi 'apăra suveranitatea', după ce liderul de la Casa Albă a declarat, în cursul vizitei sale în Japonia, că SUA vor apăra militar Taiwanul în cazul unui atac al forţelor chineze, transmite AFP, potrivit Agerpres.

'Nimeni nu trebuie să subestimeze determinarea fermă, tăria voinţei şi capacitatea puternică a poporului chinez de a apăra suveranitatea naţională şi integritatea teritorială', a declarat în faţa presei Wang Wenbin, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe.

Joe Biden toarnă gaz pe foc - SUA vor interveni militar în cazul în care China va ataca Taiwanul


'Cerem imediat Statelor Unite (...) să evite să trimită semnale greşite forţelor de independenţă' din Taiwan, a adăugat el.

În schimb, Ministerul de Externe de la Taipei a transmis că salută şi mulţumeşte preşedintelui Biden şi guvernului american pentru reafirmarea sprijinului lor faţă de Taiwan. Guvernul de la Taipei va continua să întărească apărarea şi să aprofundeze cooperarea cu ţări ca SUA şi Japonia în acest scop, a adăugat ministerul, potrivit agenţiei Reuters.