Liga Campionilor la volei masculin a fost cucerită de polonezii de la Zaksa, cu antrenorul român Gianni Creţu pe bancă

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 23-05-2022 16:36

Liga Campionilor la volei masculin a fost cucerită de formaţia poloneză Grupa Azoty Kedzierzyn-Kozle, Zaksa, echipa fiind condusă în acest sezon de antrenorul român Gianni Creţu, anunță news.ro.

În finala Ligii Campionilor, disputată duminică seara, la Ljubljana, Zaksa a învins, cu scorul de 3-0 (25-22, 25-22, 32-30), pe Itas Trentino.

Gianni Creţu s-a aflat pentru prima dată în postura de antrenor care dispută finala Ligii Campionilor şi a reuşit performanţa la 15 ani distanţă de când un alt tehnician român, Stelian Moculescu, obţinea trofeul cu formaţia germană VfB Friedrichshafen.

Gianni Creţu (53 de ani) a bifat astfel un sezon perfect, în care a câştigat şi titlul şi Cupa în Polonia, campioana mondială en-titre.