Fostul deputat britanic Imran Ahmad Khan, condamnat la 18 luni de închisoare pentru agresarea sexuală a unui adolescent

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 23-05-2022 23:42

Fostul deputat britanic Imran Ahmad Khan a fost condamnat luni la 18 luni de închisoare pentru agresarea sexuală a unui băiat de 15 ani, relatează AFP şi Reuters.

Decizia justiţiei britanice vine după ce în aprilie politicianul conservator în vârstă de 48 de ani a fost găsit vinovat de agresarea adolescentului şi ulterior a renunţat la mandatul de deputat, potrivit Agerpres.ro.

Pentru înlocuirea lui au fost prevăzute pe 23 iunie alegeri parţiale în circumscripţia West Yorkshire (nordul Angliei), scrutin ce are loc într-un context dificil pentru partidul premierului britanic Boris Johnson, din cauza scandalului PartyGate dar şi a scăderii puterii de cumpărare a britanicilor.

Imran Ahmad Khan, care suferă de o boală degenerativă, a negat că l-ar fi pipăit pe băiatul de 15 ani la o petrecere din Staffordshire, din 2008.

Sunday Times a scris luna trecută că 56 deputaţi, din totalul celor 650 din Camera Comunelor, au făcut obiectul unor semnalări la biroul responsabil cu înregistrarea plângerilor pentru 'rele comportamente de natură sexuală', termen ce se poate referi la hărţuire sexuală, voyeurism sau agresiuni sexuale. Acest birou a fost înfiinţat în urma mişcării 'MeToo'.