Franța pune presiune în Europa: forțează un embargo asupra petrolului din Rusia

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 25-05-2022 11:43
Actualizat: 25-05-2022 16:15

Preşedinţia franceză a Consiliului Uniunii Europene s-a declarat încrezătoare, marţi seară, că s-ar putea ajunge la un acord, în următoarele zile, pentru oprirea importurilor de petrol din Rusia, în contextul opoziţiei exercitate de Ungaria.

"Încă există posibilitatea ca în zilele următoare să deblocăm veto-ul exercitat de Ungaria. Există diverse opţiuni pentru depăşirea acestui blocaj", a transmis Palatul Elysée, conform cotidianului Le Figaro, informează Mediafax.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat marţi că este "foarte improbabil" un acord în următoarele zile privind oprirea importurilor de petrol din Rusia, astfel că recomandă ca tema noilor sancţiuni antiruse să nu figureze pe agenda summitului UE. "Este foarte improbabil" un acord privind un embargou în privinţa importurilor de petrol rus în următoarele zile, a declarat Viktor Orban într-o scrisoare trimisă preşedintelui Consiliul European, Charles Michel.

Viktor Orban consideră că, "în lipsa unui consens" la nivelul tuturor statelor UE, ar fi "contraproductivă" o discuţie despre al şaselea set de sancţiuni contra Rusiei la summitul Consiliului European programat pe 30-31 mai.