Accident fatal în Dâmbovița: O fetiță de 11 ani a murit după ce a fost lovită de o mașină

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 25-05-2022 18:18

O fetiță în vârstă de 11 ani a murit, miercuri, spulberată de o mașină, pe DN 72A, în localitatea Ghimboieni, județul Dâmbovița, după ce a traversat neregulamentar, conform Mediafax.

​Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 72A, în localitatea Gheboieni, județul Dâmbovița, un autoturism a lovit o fată de 11 ani, care a traversat prin loc nepermis.

În urma impactului, copila a decedat.

Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, pentru efectuarea cercetărilor la fața locului.