Fenomene meteo extreme în harghita - Peste trei mii de gospodării au rămas fără electricitate

Autor: George Traicu
Publicat: 26-05-2022 12:40

Peste trei mii de gospodării din 16 localităţi ale judeţului Harghita au rămas fără energie electrică, joi dimineaţa, după ce vântul a produs avarii la posturile de transformare, defecţiunile fiind ulterior remediate, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit sursei citate, au fost afectate 51 de posturi de transformare din localităţile Iaşu, Ighiu, Daia, Ulieş, Sânsimion, Lăzăreşti, Iacobeni, Sânmartin, Plăieşii de Sus, Plăieşii de Jos, Tuşnad Băi, Cinod, Iacobeni, Cozmeni, Eghersec, Caşinu Nou, însumând un număr de 3.761 consumatori.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a precizat că s-au înregistrat defecţiuni temporare, care au fost remediate, alimentarea cu energie fiind reluată.

De asemenea, joi dimineaţă, pompierii militari din Miercurea-Ciuc au intervenit pentru stingerea unui incendiu provocat de un trăsnet, la o şură din localitatea Livezi-Ciuc. Incendiul s-a manifestat generalizat, pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp, nefiind înregistrate victime.

Judeţul Harghita s-a aflat sub atenţionare meteorologică cu Cod galben, ce a vizat instabilitate atmosferică temporar accentuată, iar joi dimineaţă au fost emise două avertizări meteo periculoase imediate cu Cod portocaliu pentru mai multe localităţi, privind căderi de grindină, vijelii, descărcări electrice şi averse torenţiale.