Furt desprins din filmele de comedie: un bărbat a furat o mașină cu o vârstnică în ea! Carabinierii îl caută cu disperare

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 27-05-2022 05:00
Actualizat: 26-05-2022 23:55

Carabinierii din Roma caută un bărbat de circa 30 de ani, care, după ce a jefuit o femeie, a furat o mașină fără să își dea seama că pe bancheta din spate era o vârstnică. Întâmplarea a avut loc în cartierul Montesacro din Roma. Bărbatul se plimba când a observat o femeie de 60 de ani. A blocat-o, a imobilizat-o și a amenințat-o că, dacă nu îi va da portofelul și cheile de la mașină, o va ucide. După ce a reușit să fure cheile mașinii, a pornit autoturismul și a plecat în viteză, conform Il Corriere della Citta. Infractorul nu și-a dat seama că în mașină se afla mama femeii care tocmai fusese jefuită. Femeia de 85 de ani, îngrozită și în stare de șoc, a început să țipe.

Dezorientat, tâlharul a ieșit brusc din mașină și a fugit. Fugarul are în jur de 30 de ani.