Ultimă oră: Lucian Bode a trimis Corpul de Control al MAI la SAS Gorj, după ce patru mascați au fost reținuți

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 27-05-2022 13:42
Actualizat: 27-05-2022 13:43

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a trimis Corpul de Control al MAI la Serviciul de Acțiuni Speciale al IPJ Gorj, după ce patru luptători au fost arestați preventiv sub acuzație de tentativă de omor. Polițiștii au bătut cu bestialitate un bărbat, care a ajuns mai apoi la spital și a fost operat.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în seara de 20 mai, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, din cadrul IPJ Gorj, având în custodie o persoană cercetată pentru ultraj, au fost solicitați să acorde sprijin polițiștilor Poliției orașului Novaci, însărcinați să asigure escorta respectivei persoane.

„Deși nu s-au confruntat cu o opoziție a victimei, atât în autospeciala aparținând MAI, cât și în incinta Poliției Orașului Novaci, suspecții au exercitat acte de violență asupra acesteia, în timp ce se afla încătușată cu mâinile la spate, lovind-o cu intensitate deosebită cu pumnii, genunchii, picioarele încălțate cu ghete tip bocanc și baston tip tomfă atât în zone vitale, respectiv ficat, torace, splină, coaste, cât și la nivelul brațelor și spatelui, provicându-i multiple fracturi și rupturi ale organelor interne, leziunile traumatice produse necesitând pentru vindecare 40 - 45 de zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei. Se mai reține de procuror că în exercitarea actelor de violență, suspecții au urmărit să producă persoanei vătămate D. C. suferințe fizice de o mare intensitate, în scopul obținerii de informații de la aceasta”, arată, vineri, într-un comunicat de presă, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.