Video| Toni Kroos, scos din sărite de întrebările unui jurnalist german: 'Ai avut 90 de minute şi vii cu două întrebări idioate'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 29-05-2022 13:38

Toni Kroos s-a enervat în timpul unui interviu acordat unui post german după finala Ligii Campionilor, câştigată, sâmbătă seara, de Real Madrid, scor 1-0, după o finală disputată cu Liverpool.

Kroos a fost întrebat dacă meciul a decurs conform aşteptărilor şi dacă a fost surprins de faptul că Real a trebuit să suporte atât de multă presiune împotriva lui Liverpool, conform news.ro.

"Ai avut 90 de minute şi vii cu două întrebări idioate. Două întrebări negative, îţi dai seama imediat că eşti german", a răspuns jucătorul de 32 de ani, potrivit dailymail.co.uk.

Kroos a plecat de la interviu, dar nu a permis ca incidentul să-i afecteze starea de spirit, deoarece a continuat să sărbătorească alături de coechipierii săi de la Real Madrid.