Ziua Copilului, sărbătorită în avans alături de poliţişti, jandarmi şi pompieri

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 31-05-2022 13:11

Cei mici au fost întâmpinaţi cu bomboane şi baloane, dar şi cu mascote şi muzică pentru copii, iar poliţiştii, jandarmii şi pompierii le-au stat la dispoziţie pentru a le explica cum funcţionează fiecare autospecială şi fiecare echipament.

"Am pregătit o mulţime de surprize pentru copii (...) şi, până la finalul zilei, ne decidem pentru cine a fost bucuria mai mare: pentru noi, să fim într-o altfel de misiune, sau pentru cei mici, care au avut ocazia să ne întâlnească şi altfel decât în acţiune. Sperăm să fie o zi minunată, pentru că pentru noi cu siguranţă sunt toate ingredientele. Ne bucurăm de numărul mare de participanţi", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb.

Copiii au fost atraşi în special de câinii de intervenţie ai Jandarmeriei, care au oferit o demonstraţie celor prezenţi, de Serviciul pentru acţiuni speciale al Poliţiei şi de maşina de intervenţie de la Rutieră, precum şi de autospeciala pentru stingerea incendiilor şi de echipamentul folosit de pompieri.