ULTIMA ORĂ Sorin Oprescu, eliberat din arest

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 31-05-2022 13:35
Actualizat: 31-05-2022 13:37

Judecătorii din Grecia au decis ca Sorin Oprescu să fie eliberat din arestul poliției elene. El trebuie să depună o garanție de 5000 de euro până mâine. De asemenea, el va trebui să se prezinte de două ori pe lună la poliție.

Sorin Oprescu a fost reținut marți, 17 mai, după ce a fost localizat de Interpol în Atena.

Fostul primar general, Sorin Oprescu fusese dat vineri, 13 mai, în urmărire națională pentru că nu a fost găsit la domiciliu pentru punerea în aplicare a mandatului de arestare.

Sorin Oprescu, în vârstă de 70 de ani, a primit vineri, 13 mai, verdictul final în dosarul de corupție în care este judecat.

Instanța de la Curtea de Apel București l-a condamnat pe Sorin Oprescu la 10 ani și 8 luni de închisoare. Pedeapsa a fost dublată față de condamnarea pe fond, când a primit 5 ani și 4 luni de închisoare.