Ministrul Apărării e sigur că scandalul din NATO, cu aderarea Suediei și Finalandei, se rezolvă: Turcii sunt buni negociatori, se vor găsi puncte de echilibru

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 01-06-2022 21:51
Actualizat: 01-06-2022 23:17

Ministrul Apărării anunță că România nu se va implica în conflictul dintre Turcia și Suedia și Finlanda, după ce Ankara a declarat că se opune aderării celor două țări la NATO.

"Se vor găsi niște puncte de echilibru. Nu am văzut alte discuții. Constituie un plus pentru NATO, sunt foarte importanți. Turcii sunt buni negociatori și probabil Alianța va sprijini aceste negocieri", a spus Vasile Dîncu.