Angela Merkel, despre 'războiul barbar' din Ucraina: 'Unitatea în UE este o chestiune de supraviețuire'

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 02-06-2022 17:51
Actualizat: 02-06-2022 18:58

Fostul cancelar Angela Merkel a condamnat invazia Rusiei în Ucraina şi şi-a exprimat sprijinul pentru actualul guvern german, UE şi SUA în eforturile lor de a-l înfrunta pe preşedintele rus Vladimir Putin, în primul său discurs public din acest an după ce s-a retras din funcţie, potrivit EFE.

Angela Merkel şi-a exprimat solidaritatea cu Ucraina în ceea ce ea a calificat drept un "război barbar" cu Rusia, după luni de tăcere, în care şi-a atras critici pentru politica sa faţă de Moscova, notează Reuters.

"Nu pot să omit din acest discurs referirea la încălcarea făţişă a dreptului internaţional de către Rusia", a declarat Merkel. "Războiul din Iugoslavia ne-a arătat deja în anii 1990 cât de fragilă este ordinea mondială", a adăugat ea.

"Susţin eforturile guvernului german, UE şi SUA de a-i ţine piept lui Putin în acest război barbar", a afirmat Angela Merkel.

Fostul cancelar a menționat că dorinţa de a ajuta refugiații, manifestată de ţările vecine, este o "lumină în mijlocul acestei tristeţi".

Merkel, care a ocupat funcţia de cancelar timp de 16 ani până în decembrie trecut, a declarat că nu va da sfaturi de pe margine guvernului german, dar a afirmat că sprijină eforturile executivului de a "pune capăt acestui război barbar", a declarat pentru Reuters un participant la eveniment.

Referitor la repercusiunile pe care le va avea războiul, ea a afirmat că acestea nu pot fi prezise cu precizie, dar că în orice caz vor fi profunde, evocând pericolul foametei în Africa.

"În acest moment, unitatea în UE este o chestiune de supravieţuire", a insistat Angela Merkel. "Ideea minunată a Europei ca o comunitate de valori este într-un fel solidă, dar a primit câteva lovituri", a remarcat ea.

Pe vremea când era cancelar, Angela Merkel şi-a atras critici din partea SUA şi a altor ţări pentru că a sprijinit construcţia gazoductului Nord Stream 2, destinat să aducă gaze ruseşti direct în Germania, pe sub Marea Baltică, ocolind Ucraina. Fostul cancelar mai considera că este necesar de a continua dialogul cu liderul rus Vladimir Putin chiar şi după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014 şi a instrumentat războiul din regiunile Doneţk şi Lugansk (Donbas).

Unii dintre foştii politicieni germani, cum ar fi ministrul de externe din perioada guvernului Angelei Merkel, Sigmar Gabriel, a admis că politica de reconciliere cu Rusia poate să fi fost prea optimistă.

Confruntat cu critici că Germania face prea puţin pentru a ajuta Ucraina, actualul cancelar Olaf Scholz a declarat miercuri că Germania va furniza Ucrainei sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T.