Două gemene identice din Israel au născut în aceeaşi zi: Ambele sunt la al patrulea copil

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 02-06-2022 22:15

Două gemene identice din Ierusalim au născut în aceeaşi zi, a anunţat spitalul în care surorile au dat naştere a doi băieţei, relatează dpa.

Cele două femei în vârstă de 31 de ani au fost internate una după cealaltă după ce au intrat în travaliu, a anunţat joi spitalul Shaare Zedek, informează Agerpres.ro.

Potrivit spitalului, bebeluşii s-au născut marţi. În cazul ambelor femei, este vorba despre cel de-al patrulea copil, fiecare dintre ele având deja două fiice şi un fiu.

"Naşterea este un eveniment special şi emoţionant", a declarat Jael Jischai, una dintre cele două femei. "Sunt fericită să împărtăşesc acest eveniment cu o prietena bună, care este şi sora mea", a mai spus ea.

Cele două au fost internate în acelaşi salon, potrivit comunicatului spitalului.

Ele au născut cel de-al treilea copil la distanţă de doar şase săptămâni, a mai spus Jischai. Acum, ele îşi pot petrece din nou concediul de creştere a copilului împreună.