Sfârșit tragic pentru un bărbat din județul Suceava, după ce a fost prins sub roţile unei autobetoniere

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 03-06-2022 10:20

Un bărbat a decedat, vineri, după ce a fost prins sub roţile unei autobetoniere, pe raza localităţii Moara Carp, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, cpt. Alin Găleată, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, la faţa locului au intervenit militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, iar în sprijinul acestora a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat că victima a fost extrasă de sub autovehicul, dar aceasta avea leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarat decesul.

Bărbatul era angajat al unei firme de construcţii din Suceava, iar acum Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava va prelua ancheta pentru a stabili dacă s-au respectat condiţiile de securitate în muncă.

Totodată, se va verifica dacă lucrările se derulau în baza unui contract legal sau în baza unei înţelegeri.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul.