Galați - Trei bărbați au fost reținuți după ce au făcut scandal într-o sală de jocuri

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 03-06-2022 15:24

Trei bărbaţi din judeţul Galaţi au fost reţinuţi de poliţişti după ce au provocat un scandal într-o sală de jocuri din localitatea Lieşti, informează, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi. Potrivit sursei citate, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti au fost sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că la o sală de jocuri de noroc electronice din comuna Lieşti are loc un scandal.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi în urma activităţilor investigative au stabilit că trei bărbaţi, cu vârste de 28, 31 ?i 36 de ani, au provocat scandal în incinta sălii de jocuri şi au agresat fizic doi agenţi de pază, unul dintre aceştia fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cei trei agresori, cercetaţi pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, şi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.