Video - Ultimul clopoțel din Ucraina, sărbătorit cu un vals printre ruine

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 06-06-2022 17:36
Actualizat: 06-06-2022 18:40

Absolvenți de liceu din Harkov au dansat vals în fața ruinelor școlii lor, în cadrul ceremoniei de absolvire, transmite presa ucraineană.

Clădirea în care elevii ucraineni mergeau la școală a fost scena unor bătălii crâncene după ce rușii au luat-o cu asalt și au fost apoi neutralizați de Forțele Armate ale Ucrainei. "Ne-am imaginat ultimul clopoțel puțin diferit pentru copiii noștri, dar s-a întâmplat așa. Copiii vin aici în fiecare zi, nu se lasă ", spune Olena Mosolova, o profesoară de geografie.

Luptătorii unității Kraken, care au eliberat școala în luptă, au venit și ei să-i felicite pe absolvenți. Unul din soldați, Konstantin Nemichev, a spus că școala a fost ultimul avanpost al ocupanților care au încercat să amenințe Harkov.

„Ocupanții ruși s-au stabilit aici și au încercat să se asigure că Harkov este distrus, dar noi, împreună cu alte unități, am respins acum armata rusă la 20 km de oraș. Vom reconstrui Harkovul, vom câștiga cu siguranță și vom avea pace și viață nouă după război ”, a spus Nemichev.

Unul dintre absolvenți, Gleb Opashnyan, a spus că la 500 de metri de școală se află casa lui și de acolo a asistat la distrugerea clădirii.