Prințul Harry și Meghan, fotografie cu fiica lor Lilibet, care a împlinit un anișor

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 07-06-2022 17:41
Actualizat: 07-06-2022 19:04

Prinţul Harry şi Meghan au publicat o nouă fotografie cu fiica lor, Lilibet "Lili" Diana Mountbatten-Windsor, realizată la petrecerea de un an a fetiţei.

În fotografie, Lili este surâzătoare, în iarbă, la prima ei petrecere, care a avut loc sâmbătă, la Frogmore Cottage, locuinţa ducilor de Sussex în Marea Britanie, informează News.ro.

Lili şi-a petrecut prima aniversare în Marea Britanie cu părinţii şi fratele mai mare Archie, care a călătorit cu ei din California pentru a asista la festivităţile prilejuite de Jubileul de Platină al străbuncii regina Elizabeth II.

Invitaţii la petrecere s-au bucurat de un tort făcut de cofetarul londonez Claire Ptak, cea care a creat şi tortul de nuntă al lui Harry şi Meghan în 2018.

Fotografia lui Lili a fost făcută de artistul britanic Misan Harriman, cel care a realizat fotografia cu Harry şi Meghan prin care aceştia anunţau că vor avea încă un copil anul trecut.

Harriman a distribuit pe Twotter fotografii de la petrecere, scriind: "A fost un privilegiu să sărbătoresc prima aniversare a lui Lilibet cu familia mea şi a ei! Bucurie şi pictură pe faţă de jur împrejur!".