Acuzații de REBELIUNE după asaltul asupra Capitoliului - Cei implicați riscă zeci de ani de închisoare

Autor: George Traicu
Publicat: 07-06-2022 09:16
Actualizat: 07-06-2022 16:41

Un personaj-cheie al extremei dreapta americane, Henry Tarrio, şi alţi patru membri ai miliţiei ”Proud Boys” (”Băieţi Mândri”) au fost acuzaţi luni de ”rebeliune” pentru rolul avut în atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021, a anunţat Ministerul de Justitie, relatează Le Figaro, potrivit News.ro.

Cei cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 45 de ani şi reţinuţi timp de mai multe luni, au făcut anterior obiectul urmăririi penale pentru ”asociere infracţională” în vederea obstrucţionării unei proceduri oficiale sau pentru violenţă.

Acuzaţia de ”rebeliune”, foarte rar folosită şi pedepsită cu 20 de ani de închisoare, merge mai departe. Aceasta implică complotarea împotriva guvernului sau a oricărei legi a acestuia.

De la atacul susţinătorilor lui Donald Trump asupra sediului Congresului, în momentul în care parlamentarii certificau victoria rivalului său Joe Biden la alegerile prezidenţiale din 2020, peste 810 de persoane au fost arestate şi acuzate, cel mai adesea pentru pătrundere într-o clădire federală.

Doar câţiva dintre inculpaţi, toţi membrii unei alte miliţii radicale supranumite ”Oath Keepers (”Păstrătorii Jurământului”), sunt, de asemenea, urmăriţi penal sub acuzaţii de ”rebeliune”.

De asemenea, o comisie parlamentară de anchetă încearcă să facă lumină în privinţa rolului jucat de fostul preşedinte republican şi apropiaţii săi în această lovitură de stat. Ea urmează să îşi prezinte primele concluzii joi, în cadrul unei audieri foarte aşteptate.

Între timp, rechizitoriul adoptat luni de un mare juriu îl acuză pe Henry Tarrio şi patru dintre locotenenţii săi că au coordonat intrarea a o sută de membri ai acestei miliţii, create în 2016, în Capitoliu.

El însuşi nu a fost la faţa locului: cu două zile mai devreme, fusese arestat pentru distrugerea unei pancarte ”Black Lives Matter” (”Vieţile Negrilor Contează”), iar în posesia lui au fost găste încărcătoare de arme interzise în capitala Statelor Unite

Tarrio a fost eliberat pe 5 ianuarie 2021 cu ordin de a rămâne în afara Washingtonului. Potrivit rechizitoriului, bărbatul nu s-a conformat imediat şi chiar s-a întâlnit cu Stewart Rhodes, omologul său din ”Oath Keepers”, înainte de a părăsi capitala SUA.