Florin Cîțu: BNR și Ministerul de Finanțe trebuie să vină urgent cu explicații despre inflație

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 08-06-2022 16:16
Actualizat: 08-06-2022 18:10

Fostul premier PNL Florin Cîțu le cere explicații BNR-ului și Finanțelor despre creșterea ratei inflației.

„INS ne spune că avem creștere economică bazată pe consum. Asta înseamnă că inflația este cauzată de surse interne, iar BNR și MF trebuie să vină cu două explicații urgente: de ce au subestimat rata inflației și ce fac să o reducă sub 10% în 2022”, a scris miercuri, pe Instagram, fostul premier.

Cîțu a avertizat cu privire la pericolele din economie.

„Food for thought: sectorul industrial este în scădere și are o performanță mai slabă decât în pandemie, când economia a fost închisă. Prepare for hard landing. This is gonna hurt”, a atras el atenția.