Aglomeraţie pe DN1: Se circulă în coloană în Bușteni, Azuga și Predeal

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 08-06-2022 17:45

Traficul este aglomerat pe DN1, sensul de urcare spre Valea Prahovei. Se circulă în coloană în Bușteni, Azuga și Predeal, conform Mediafax.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, se înregistrează valori crescute de trafic în zona montană a DN 1 Ploiești – Brașov, circulându-se în coloană pe raza stațiunilor Bușteni, Azuga și Predeal.

Până la ora 18.00 se efectuează lucrări de reabilitare a podului de la Azuga, kilometrul 135+330 metri.

„Recomandăm conducătorilor auto să nu se angajeze în depășirea coloanelor de autovehicule, să-și planifice foarte atent traseul pe care urmează să-l parcurgă, luând în considerare și folosirea unor rute alternative”, susține Infotrafic.