ROBOR încheie săptămâna în forță: înregistrează o nouă creștere

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 10-06-2022 11:21
Actualizat: 10-06-2022 16:40

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a urcat vineri la 6,15%, de la 6,13% joi.

La începutul lunii mai, indicele ROBOR la 3 luni era cotat la 5,01%, în timp ce la începutul lunii aprilie acesta era cotat la 4,60%, informează Mediafax.

Indicele ROBOR la 3 luni a început anul 2022 la 3,02%.

Creşterea indicelui la nivelul actual a început în data de 24 februarie, când Rusia de declarat război Ucrainei.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei. Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.

Robor la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,28% de la 6,27%, iar indicele la 12 luni a urcat la 6,47%, de la 6,45%.

Indicele IRCC, folosit acum de bănci pentru calcularea dobânzilor la creditele noi luate începând din primăvara lui 2019, este cotat la 1,86% pentru T4 2021.