O delegație ONU a ajuns în Tulcea pentru a pregăti un coridor verde între Odessa şi porturile româneşti

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 11-06-2022 05:00
Actualizat: 10-06-2022 23:54

O delegaţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite s-a întâlnit, vineri, cu conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Tulcea, în cadrul unor demersuri de stabilire a unui coridor verde între oraşul ucrainean Odessa şi alte porturi, se arată într-un comunicat de presă al CJ.

Aceste demersuri sunt necesare în contextul în care, din cauza războiului din Ucraina, de peste o lună mai multe nave aşteaptă în Marea Neagră chiar şi două săptămâni să intre pe canalul Sulina pentru a ajunge în porturile ucrainene, iar de aproape două săptămâni, peste 100 de camioane aşteaptă zile la rând în apropiere de oraşul românesc Isaccea să treacă vama în localitatea ucraineană Orlivka.

"După cum a precizat Dennis Malone, consilier strategic pentru operaţiuni Ucraina, principalul obiectiv al delegaţiei ONU este stabilirea unui coridor care să unească Odessa cu alte porturi pentru transportul de mărfuri. În condiţiile în care porturile de la Marea Neagră au fost compromise, este necesară stabilirea unor puncte pentru transportul mărfurilor din Ucraina, inclusiv pe braţul Sulina", se arată în comunicatul CJ.