Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Birmingham

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 15-06-2022 15:47

Sorana Cîrstea, locul 36 WTA şi favorită 6, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Birmingham, potrivit news.ro.

Cîrstea a învins-o în turul doi pe sportiva sârbă Aleksandra Krunic, numărul 103 mondial, scor 6-1, 6-1.

În runda următoare, românca o va întâlni pe câştigătoarea meciului Catherine McNally (SUA, 197 WTA) – Donna Vekic (Croaţia, 92 WTA).

În turul doi la Birmingham joacă miercuri şi Simona Halep, locul 20 mondial şi favorită 2, care o va întâlni pe britanica Harriet Dart, locul 106 WTA.

Premiul pentru participarea în sferturile de finală este de 6.200 de dolari şi 60 de puncte. Jucătoarele eliminate în turul doi primesc câte 3.800 de dolari şi 30 de puncte.