Ministrul german al Sănătăţii: A sosit 'valul de vară' COVID-19

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 15-06-2022 23:41

Ministrul Sănătăţii din Germania, Karl Lauterbach, a spus miercuri că nemții se confruntă cu realitatea unui nou val de coronavirus, informează DPA.

''Anticipatul val de vară a devenit, din păcate, o realitate'', a declarat Lauterbach pentru cotidianul Rheinische Post. ''Acest lucru înseamnă totodată că este puţin probabil să existe o diminuare în săptămânile care vor urma''.

Vârstnicilor şi celor cu afecţiuni preexistente ar trebui să li se administreze ''urgent'' o altă doză de vaccin, a spus el.

Răspândirea subvariantei Omicron BA.5, extrem de infecţioasă, este considerată în parte responsabilă pentru creşterea ratei de infectare.

Rata de incidenţă la şapte zile a crescut brusc în ultima săptămână în Germania, iar miercuri a ajuns la 472,4, potrivit autorităţilor naţionale din domeniul sanitar - în comparaţie cu 447,3, înregistrată marţi şi 238,1, săptămâna trecută.

În acest stadiu al pandemiei, rata de incidenţă nu este considerată însă ca reflectând întru totul realitatea. În ultima vreme, experţii au estimat un număr ridicat de cazuri neînregistrate în mod oficial în principal pentru că evoluţia bolii poate fi uşoară şi nu toate persoanele infectate efectuează un test PCR recunoscut oficial.