Lovitură pentru toate firmele din România: contribuțiile sociale au crescut cu 8,5% în primul trimestru din 2022

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 16-06-2022 22:10

Costul orar al forţei de muncă a crescut cu 3,7% în UE şi cu 3,2% în zona euro, în primul trimestru din 2022, comparativ cu perioada similară din 2021, arată datele publicate joi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), relatează Agerpres.

În primul trimestru din 2022, comparativ cu perioada similară din 2021, cel mai semnificativ avans anual a fost raportat în Ungaria (20,1%), Bulgaria şi Letonia (ambele cu 12,8%), Lituania (12,6%), Polonia (10,6%), Estonia (9,5%) şi România (8,6%), singurul declin fiind în Grecia (minus 4,7%).

Costul orar cu mâna de lucru cuprinde costurile cu salariile şi costurile non-salariale, precum contribuţiile sociale plătite de angajatori. În România, costurile salariale au înregistrat o creştere anuală de 8,6% în primul trimestru din 2022, iar costurile non-salariale un avans anual de 8,5%. La nivelul Uniunii Europene, costurile salariale au înregistrat o creştere anuală de 3,3% în primul trimestru din 2022, iar costurile non-salariale un avans anual de 5,1%

În primul trimestru din 2022, avansul costurilor cu forţa de muncă în România se datorează creşterii cu 11,8% a costului orar al forţei de muncă în domeniul business, în timp ce s-a înregistrat un avans de 1,1% în domeniul non-business. Pe sectoare ale economiei, în România costul orar cu forţa de muncă a crescut cu 12,7% în servicii, cu 10,9% în industrie şi cu 9% în construcţii.