Rusia anunță prin trimisul ei că reia ofensiva dincolo de Donețk: 'Trupele nu o să se oprească la granița Donețkului'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 16-06-2022 21:45

Liderul Republicii Populare Donețk (DPR), Denis Pușilin (susținut direct de Moscova), anunță pe canalul său de Telegram că trupele sale nu o să se oprească la granițele Donețkului și vor continua să înainteze mai adânc în Ucraina, în ciuda armelor furnizate de Occident către Ucraina.

De asemenea, mai spune Pushilin, un referendum privind aderarea republicii la Federația Rusă o să fie organizat după „finalizarea operațiunii speciale”.

Cel puţin cinci persoane au fost ucise luni în regiunea ucraineană Doneţk (est) controlată de separatiştii proruşi, în ceea ce oficiali ai separatiştilor au declarat că au fost unele dintre cele mai puternice bombardamente ucrainene, a relatat marţi Reuters.

Vezi și: Ies la iveală detalii șocante: Ucraina acuză Rusia că practică tortura în procesul de 'filtrare' de la Mariupol

Oficiali separatişti şi agenţiile de presă ruse au raportat mai multe lovituri de artilerie ucraineană, inclusiv asupra unei pieţe, soldate cu cinci morţi între care un copil şi 22 de răniţi, precum şi faptul că un obuz a căzut asupra unei maternităţi din oraşul Doneţk, declanşând un incendiu şi determinând personalul să adăpostească pacienţii la subsol.

Liderul separatist din Doneţk, Denis Puşilin, a promis că va mobiliza mai multe forţe ruse pentru a contracara Ucraina. Nu a existat nicio confirmare independentă a niciunuia dintre atacuri şi Reuters nu a putut stabili dacă au avut loc. Nu a existat nicio reacţie imediată din partea Kievului la aceste informaţii.