Alexandru Mateiu şi-a prelungit contractul cu Universitatea Craiova

Autor: George Traicu
Publicat: 17-06-2022 14:24

Mijlocaşul central Alexandru Mateiu a semnat un nou contract cu echipa de fotbal Universitatea Craiova, pentru încă două sezoane, a anunţat clubul, vineri, pe pagina sa de Facebook.

''Mijlocaşul nostru central este unul dintre artizanii performanţelor Ştiinţei în ultimii 8 ani'', a subliniat clubul din Bănie.

Alexandru Mateiu (32 ani) joacă la Universitatea din 2014, când s-a transferat de la FC Braşov.

În ultimul sezon, Mateiu a jucat doar 22 de meciuri şi a marcat un gol.

Universitatea nu a anunţat niciun transfer până acum pentru noul sezon, dar s-a despărţit de fundaşul Marius Constantin (FC Argeş), de mijlocaşul Ovidiu Bic (Universitatea Cluj) şi de tânărul atacant Atanas Trică-Balaci (împrumutat la CS Steaua).