Un mort şi doi răniţi într-un accident pe DN 1

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 18-06-2022 08:29

Garda de intervenţie Sebeş a fost solicitată să intervină pentru acordarea primului ajutor medical şi descarcerare la un accident rutier produs pe DN 1, zona Cunţa, în care au fost implicate două autoturisme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba.

Potrivit sursei citate, pompierii militari au găsit trei victime, din care două încarcerate.

"La ajungerea forţelor de intervenţie la locul solicitării, şoferii ambelor autoturisme erau încarceraţi. Din nefericire, unul dintre conducătorii auto prezenta semne incompatibile cu viaţa, fiind declarat decesul acestuia", au precizat reprezentanţii ISU Alba.

În urma accidentului, traficul rutier a fost oprit pe DN 1, între Sebeş şi Sibiu.

Potrivit Poliţiei, cercetarea la faţa locului este în desfăşurare.