Greta Vereş s-a clasat pe locul 26 în proba individuală de spadă la Europene

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 18-06-2022 15:19

Vereş a trecut în primul tur de Nicole Feygin (Israel) cu 15-12, dar a fost întrecută în turul secund de italianca Rossella Fiamingo (dublă campioană mondială la individual, în 2014 şi 2015), cu 15-14.

Alexandra Predescu s-a clasat pe locul 28, fiind învinsă şi ea în turul secund, de maghiara Eszter Muhari, cu 13-9, după ce trecuse de finlandeza Suvi Lehtonen, cu 15-4.

Bianca Benea a ocupat locul 30, pierzând de asemenea în turul secund, 13-15 cu Gokce Gunac (Turcia), după 14-13 în primul tur cu Ina Brovko (Ucraina).

Cristina Constantinescu s-a clasat pe locul 69, după ce a obţinut doar două victorii în grupa preliminară.

Duminică sunt programate probele individuale de spadă masculin şi sabie feminin, România urmând să fie reprezentată la sabie de Sabina Martiş (CSA Steaua), Tania Luţea (CSA Steaua), Ilinca Pantiş (CS Riposta) şi Maria Matei (CS Dinamo).

România participă cu 16 sportivi, 12 fete şi 4 băieţi, la ediţia 2022 a Campionatelor Europene de scrimă de la Antalya (Turcia), prevăzută între 17 şi 22 iunie.