Elveţianca Belinda Bencic s-a calificat în finala turneului WTA de la Berlin

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 18-06-2022 16:40

Jucătoarea elveţiană Belinda Bencic, campioana olimpică şi numărul 17 mondial, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului WTA 500 de la Berlin, dotat cu premii totale de 757.900 dolari, după ce s-a impus în trei seturi, 6-7 [6], 6-4, 6-4, în faţa grecoaicei Maria Sakkari, a doua favorită, în prima semifinală, informează AFP.

Bencic o va întâlni în ultimul act, duminică, pe învingătoarea partidei dintre Coco Gauff şi Ons Jabeur, potrivit Agerpres.