Abandon în finala de la Birmingham: câştigătoarea turneului este Beatriz Haddad Maia

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 19-06-2022 20:43

Sportiva braziliană Beatriz Haddad Maia, locul 32 WTA, a câştigat, duminică, turneul de la Birmigham, beneficiind de abandonul adversarei sale din finală, Shuai Zhang, numărul 54 mondial şi cap de serie 8, potrivit news.ro.

Zhang a abandonat după nici 40 de minute, la scorul de 5-4 pentru Haddad Maia în primul set.

Pentru Beatriz Haddad Maia este al doilea trofeu în tot atâtea săptămâni, după cel câştigat în 12 iunie la Nottingham.

La Birmigham, Haddad Maia a trecut duminică în semifinale de Simona Halep, scor 6-3, 2-6, 6-4.