Florin Cîţu acuză măsurile 'comuniste' propuse de Marcel Ciolacu: PSD vine din PCR

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 20-06-2022 18:33
Actualizat: 20-06-2022 19:47

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, consideră că plafonarea marjei de profit sau a preţurilor sunt măsuri care amintesc de sistemul comunist, o intervenţie "cu bocancii în economie" şi afirmă că nu e o surpriză faptul că astfel de soluţii vin de la PSD, care "vine din PCR".

"O măsură mai bună, fără să intervii cu bocancii în economie, este aceea de a reduce contribuţiile şi asta înseamnă să creşti veniturile tuturor românilor şi ei să facă ce vor cu acei bani, să-i consume, să-i investească etc. Aceste intervenţii cu bocancii în economie îmi aduc aminte de sistemul comunist, nu e o surpriză, PSD vine din PCR, aşa că nu e o surpriză că astfel de soluţii vin de acolo", a afirmat luni Cîţu, întrebat cum comentează declaraţia liderului PSD, Marcel Ciolacu, referitoare la plafonarea marjei de profit.

Referitor la plafonarea preţurilor la carburanţi şi la combustibil, preşedintele Senatului a spus că aceasta duce la penurie. "Nu este o soluţie, pentru că s-a mai propus şi în 2020 şi se ţipa foarte mult la fel, plafonăm preţurile, nu ştiu ce, şi am spus că acestea duce la penurie. Este singurul rezultat pe care îl vedem după ce plafonezi preţurile într-un anumit sector", a afirmat Cîţu.

În opinia sa, soluţia pentru reducerea inflaţiei şi a dobânzilor nu poate fi scăderea TVA, ci menţinerea deficitului la 5,8% din PIB, iar BNR "să-şi facă treaba".

"Tot felul de măsuri pe care PSD le anunţă. Nu poţi să vii să vorbeşti de soluţii punctuale, fără să iei în ansamblu toată discuţia. O scădere a TVA poate să însemne venituri mai mici la buget pe termen scurt, poate să ducă, dacă este TVA generalizat, la reducerea preţurilor, dar asta înseamnă că trebuie să ţii sub control cheltuielile, pentru că dacă este o scădere TVA care măreşte deficitul şi vreţi să te împrumuţi mai mult, asta destabilizează. Trebuie să fim foarte atenţi când vorbim de aceste măsuri, trebuie să luăm în calcul tot bugetul României şi implicaţiile pe termen lung. Soluţia pentru reducerea inflaţiei şi a dobânzilor este una singură, menţinerea deficitului la 5,8% din PIB şi chiar mai ambiţios şi Banca Centrală să-şi facă treaba. Acolo e soluţia. Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională. Nu există formule magice în economie", a punctat Cîţu.