Măsurile propuse de PSD în Guvern pentru reducerea prețului carburanților

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 22-06-2022 14:16

PSD a prezentat soluțiile pentru reducerea prețurilor la combustibili prin plafonare, respectiv introducerea unui preț maximal sau limitarea adaosului pe lanțul comercial, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii.

„Ministerul Finanțelor a pus la dispoziția Ministerului Energiei toate datele necesare pentru o reglementare justă în acest domeniu, iar experții PSD sunt pregătiți să vină în sprijinul Ministerul Energiei pentru elaborarea actului normativ”, adaugă social-democrații.

PSD spune că reducerea accizelor și a TVA-ului nu ar duce la scăderea prețului la pompă.

„Precizăm totodată că, așa cum a subliniat chiar purtătorul de cuvânt al PNL, intervenția Guvernului în acest domeniu nu trebuie să se facă prin instrumente fiscale întrucât acestea sunt dificil de implementat și nu garantează reducerea prețurilor la consumatorul final. De altfel, se poate observa că soluțiile fiscale implementate în alte state europene, cum ar fi reducerea accizelor și a TVA în Germania, nu i-au determinat pe operatorii economici să scadă prețurile la pompă. Ar fi deci o greșeală fundamentală ca Guvernul României să opteze pentru soluții care au eșuat deja în altă parte. Din punct de vedere procedural însă, la fel cum s-a întâmplat și în cazul plafonării prețurilor la energie electrică și gaze naturale, proiectul de act normativ trebuie inițiat de Ministerul Energiei, care răspunde în mod direct de monitorizarea pieței și a stocurilor de carburanți”, mai transmite PSD în comunicat.

Premierul Nicolae Ciucă a avut miercuri dimineață a avut o intalnire cu ministri si secretari de stat de la Ministerul Energiei si Ministerul Finantelor, alaturi de conducerea ANAF si a Consiliului Concurentei, precum si alaturi de Secretarul General al Guvernului, pentru a găsi soluții legate de prețurile la carburanți.