Alertă de poliomielită în Marea Britanie: Sunt vizate mai multe cartiere din Londra, iar o anchetă a fost deschisă

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 22-06-2022 15:50
Actualizat: 22-06-2022 17:11

Alertă de poliomielită emisă de autoritățile britanice, după ce la Londra au fost depistate mai multe cazuri de poliovirus - virusul care provoacă boala. Este pentru prima dată în aproape 40 de ani când transmiterea virusului este detectată în Marea Britanie. Nu au fost raportate cazuri de poliomielita, dar șefii din domeniul sănătății au lansat o anchetă în rândul  persoanele infectate. Se fac cercetări în șase cartiere din nordul și estul Londrei.

Citește și: Importurile de gaze rusești vor fi oprite total până la iarnă: AIE cere guvernelor UE să impună limite de consum

Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie a declarat că o anchetă la nivel de „incident național” este în curs de desfășurare în urma descoperirii virusului după testarea de rutină a fecalelor de la stația de canalizare Beckton. Se crede că un număr mic de persoane din nordul sau estul Londrei - probabil o familie extinsă sau persoane care se cunosc între ele- au virusul, informează Standard.co.uk.