USR spulberă măsura anunțată de Ciucă privind compensarea carburanților: 'E cea mai proastă soluție'

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 23-06-2022 14:10
Actualizat: 23-06-2022 14:12

Premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat că Guvernul o să compenseze cu 50 de bani prețul la combustibil. Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR, susține măsura anunțată de Guvern e „cea mai proastă” soluție.

„50 de bani. Și asta pentru o perioadă de 3 luni.

În loc să adopte măsura USR de reducere a TVA-ului de la 19% la 5%, Guvernul PSD-PNL condus de Nicolae Ciucă a decis să vină cu cea mai proastă soluție: compensarea cu 50 de bani la carburanți.

În doar câteva zile, creșterile de prețuri la carburanți vor anula oricum „marea compensare” de 50 bani a guvernului.

Doar în ultima lună prețul mediu al unui litru de benzină a crescut cu 6.1%. Adică plătim azi cu 25 de lei mai mult pentru un plin de benzină față de luna trecută.

Din nou, PSD și PNL arată că nu sunt în stare să ia nicio măsură pentru români. Din nou, au venit prea târziu cu măsuri și mult prea puțin.

Fac un nou apel către domnii Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu: adoptați proiectul USR de scădere a TVA-ului la carburanți. E pe masa Parlamentului. Săptămâna viitoare îl putem adopta și vom avea o scădere reală a prețurilor la benzină și motorină”, a spus Moșteanu, pe pagina sa de Facebook.

Vezi și; BREAKING - Scandal major în coaliție: PSD nu este de acord cu măsura lui Nicolae Ciucă privind compensarea combustibilului .