Rușii au cucerit mai mult de jumătate din reginea Donețk: restul zonei e efectiv distrusă

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 23-06-2022 18:47
Actualizat: 23-06-2022 20:44

Rușii au reușit să cucerească peste jumătate din orașele din regiunea Donețk, potrivit unui oficial ucrainean, citat de CNN. Doar 45% din regiunea Donețk se află sub controlul forțelor ucrainene, restul de 55% fiind controlat de ruși. Orașele cucerite de armata rușilor sunt distruse aproape în totalitate, susțin ucrainenii. „Este foarte dificil să spunem că restul orașelor/teritoriilor din Doneț sunt controlate de inamic, pentru că aceste orașe sunt distruse de inamic, sunt doar teritorii", a declarat Pavlo Kyrylenko, șeful administrației militare din regiunea Donețk.

Citește și: Ultimă oră: Kievul anunță că lansatoarele americane de rachetă de tip HIMARS au ajuns în Ucraina

Kyrylenko a vorbit și despre o concentrare a grupurilor tactice ale batalionului în Sloviansk și Lyman. Forțele ucrainene au „bătălii serioase în față", a spus el, adăugând că rușii bombardează în continuare autostrada Bakhmut-Lysychansk pentru a „tăia" Severodonetsk și Lysychansk de la aprovizionare.