ISU Vâlcea: Un bărbat din Bucureşti s-a răsturnat cu motocicleta pe DN7 in zona localității Câineni

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 24-06-2022 17:11

Traficul rutier pe DN 7 în localitatea Câineni se desfăşoară cu dificultate, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier în care este implicată o motocicletă, atât bărbatul care o conducea cât, şi pasagerul aflat lângă el fiind răniţi, au anunţat autorităţile din Vâlcea.

"Din primele informaţii se pare că ar fi vorba de un bărbat din Bucureşti, care în timp ce conducea o motocicletă pe DN 7, în localitatea Câineni, ar fi intrat într-un parapet, răsturânându-se.", au transmis reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

Potrivit ISU Vâlcea, la locul accidentului au intervenit un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ, potrivit Agerpres.ro.

"Cele două victime au fost evaluate de echipajele SAJ şi SMURD, una dintre ele, de sex masculin, urmând să fie preluată şi transportată la spitalul Sibiu, având escoriaţii şi traumatism costal", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Traficul în zonă este blocat pe sensul de mers Sibiu - Râmnicu Vâlcea, cozile de maşini întinzându-se pe aproximativ trei kilometri, au informat reprezentanţii IPJ Vâlcea.