Intervenție de urgență a elicopterului SMURD: O persoană a căzut într-o râpă din masivul Cozia

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 26-06-2022 20:40
Actualizat: 27-06-2022 06:58

O persoană a căzut, duminică seară, într-o zonă de abrupt a vârfului Durfuc din masivul Cozia, la faţa locului fiind aşteptat un elicopter SMURD-IGAV, anunță agerpres.

Conform datelor postate de Serviciul Naţional Salvamont pe pagina de Facebook, salvatorii din cadrul Salvamont Vâlcea şi Salvamont Brezoi intervin pentru acordarea primului ajutor medical şi recuperarea persoanei în cauză.

De asemenea, un elicopter SMURD-IGAV a fost alocat pentru a asigura suport la recuperare şi transportul către o unitate medicală de specialitate, arată sursa citată.