Cutremur cu magnitudinea de 5,1 în apropiere de Oran, Algeria

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 27-06-2022 06:26

Un cutremur cu magnitudinea 5,1 s-a produs duminică seara în apropiere de Oran, principalul oraş din vestul Algeriei, care găzduieşte de sâmbătă Jocurile Mediteraneene, a anunţat Centrul de Cercetare în Astronomie, Astrofizică şi Geofizică (CRAAG), relatează AFP preluat de agerpres.

Cutremurul, resimţit de locuitori nu a făcut victime, iar pagubele au fost minore, potrivit protecţiei civile.

Seismul s-a produs la 20:17 (19:17 GMT) la 12 km nord de Gdyel, aproximativ 20 km est de Oran, şi a fost urmat de două replici cu magnitudinea 3,2 şi 4, a precizat CRAAG.

Zidurile unor case s-au fisurat în oraşul Arzew, la 40 km est de Oran, conform protecţiei civile.

Preşedintele algerian Abdelmadjid Tebboune a adresat pe Twitter un mesaj de ''pace şi securitate'' pentru Oran şi locuitorii săi, în urma acestui cutremur.

Cea de-a 19-a ediţie a acestei competiţii multisportive, care reuneşte 26 de ţări din bazinul mediteranean şi din Balcani, a început sâmbătă şi urmează să se încheie pe 5 iulie.