Rezultate Bacalaureat 2022 - S-au publicat rezultatele la Bacalureat

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 27-06-2022 09:56

Rezultatele examenului de bacalaureat s-au afișat. Din acest moment, până la ora 18:00, pot fi depuse eventualele contestaţii, rezultatele finale fiind aşteptate la 1 iulie.

Aici vor fi afișate rezultatele

Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Afişarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.

CONDIŢII PENTRU PROMOVAREA EXAMENULUI

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să parcurgă, cumulat, următoarele etape/condiţii:

- recunoaşterea/echivalarea/susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

- susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;

- media notelor obţinute la probele scrise trebuie să fie 6 (cel puţin).

Ministerul Educaţiei a anunţat că peste 126.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022, 111.329 fiind din promoţia curentă, iar ceilalţi din seriile trecute.

În 2021, rata de promovare a fost 69,8%, 88.587 de elevi promovând examenul de maturitate - atât din promoţia 2021, cât şi din promoţii anterioare. Au fost 133.664 de candidaţi înscrişi, 114.136 fiind din promoţia 2021. Au fost prezenţi 126.699 de candidaţi, 110.358 din promoţia 2021.